www.mures.ro

marți, iulie 4, 2023
No menu items!
Acasă Politica Ministru în Guvernul de la Budapesta, în județul Mureș, la sfințirea unei...

Ministru în Guvernul de la Budapesta, în județul Mureș, la sfințirea unei biserici din Pănet

Ca urmare a performanţelor sale economice din ultimii zece ani, Ungaria dispune de suficiente resurse pentru a susţine familiile, viaţa religioasă şi dezvoltarea economică, a declarat ministrul ungar al finanţelor, Mihaly Varga, la sfinţirea noii biserici reformate din Pănet (lângă Târgu Mureş) din centrul României, în acest weekend, relatează agenția ungară MTI, citată de Agerpres.

Guvernul ungar a contribuit cu peste 350 de milioane de forinţi (1 milion de euro) la costurile construcţiei, a precizat într-un comunicat Ministerul de Finanţe.

Mihaly Varga a confirmat angajamentul guvernului său faţă de coeziunea naţională, prosperitatea locuitorilor Ungariei şi a etnicilor maghiari de peste hotare şi păstrarea rădăcinilor, culturii şi valorilor creştine ale Europei.

El a menţionat că din acest motiv guvernul ungar promovează de mai mulţi ani prosperitatea economică a etnicilor maghiari din străinătate şi a evocat sprijinul ungar pentru programul de dezvoltare economică în Transilvania lansat în 2017.

Ministrul a mai amintit că guvernul ungar a contribuit financiar la renovarea a 3000 de biserici şi la construirea a aproape 150 de biserici în Ungaria şi în ţările vecine, începând din 2010.

- Advertisment -

Most Popular

medical.mures.ro – Un reper is spatiul medical local si national

medical.mures.ro este o nouă platformă dedicată atât publicului larg, care poate găsi aici informații despre afecțiuni și sfaturi medicale primare, cât și profesioniștilor din...

PROIECTUL DISCHARGE – un succes pentru cardiologia târgumureșeană

Școala de cardiologie din Târgu Mureș obține, din nou, recunoașterea internațională, prin validarea unui rezultat de excepție: un nou test cu risc scăzut pentru...

SUCCES URIAȘ AL CARDIOLOGILOR TÂRGUMUREȘENI

Angio Computer Tomografia Cardiacă, validată pe plan internațional ca alternativă a coronarografiei invazive. Rezultatele unui studiu al cardiologilor mureșeni a fost publicat în “New...

10 ANI DE MUNCĂ, 4 MILIOANE DE EURO INVESTIȚI ÎN CERCETARE, PROFESIONALISM ȘI INTERNAȚIONALIZARE – SECRETUL SUCCESULUI CLINICII DE CARDIOLOGIE DIN TÎRGU MUREȘ

Congresul CardioNET a debutat miercuri în forță, printr-o serie de prezentări găzduite de Centrul Cultural și de Evenimente din Castelul Teleki din Dumbrăvioara. Cu...

Recent Comments