Are rolul de a ocroti și sprijini familia, de a dezvolta și consolida solidaritatea familială, prin oferirea de servicii sociale cu caracter primar, care au drept scop prevenirea sau limitarea unor situații de dificultate ori vulnerabilitate care pot duce la marginalizare sau excluziune socială pentru familiile şi copiii aflați în dificultate din municipiul Făgăraș precum și asigurarea unei intervenţii eficiente și adecvate în situaţia copiilor aflați în situaţie de risc menite să asigure respectarea drepturilor copilului.

Atribuțiile asistentului social din cadrul compartimentului Protecția Copilului:
a) monitorizează şi analizează situaţia copiilor de pe raza mun. Făgăraș, precum şi modul de respectare a drepturilor acestora, asigurând centralizarea şi sintetizarea datelor şi informaţiilor relevante, în baza unei fişe de monitorizare;
b) realizează activitatea de prevenire a separării copilului de familia sa;
c) identifică şi evaluează situaţiile care impun acordarea de servicii şi/sau prestaţii pentru prevenirea separării copilului de familia sa;
d) elaborează documentaţia necesară pentru acordarea serviciilor şi/sau prestaţiilor şi acordă aceste servicii şi/sau prestaţii, în condiţiile legii;
e) asigură consilierea şi informarea familiilor cu copii în întreţinere asupra drepturilor şi obligaţiilor acestora, asupra drepturilor copilului şi asupra serviciilor disponibile pe plan local;
f) asigură şi urmăresc aplicarea măsurilor de prevenire şi combatere a consumului de alcool şi droguri, de prevenire şi combatere a violenţei în familie, precum şi a comportamentului delincvent;
g) vizitează, periodic, la domiciliu, familiile şi copiii care beneficiază de servicii şi prestaţii şi urmăresc modul de utilizare a prestaţiilor, precum şi familiile care au în îngrijire copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate;
h) înaintează propuneri primarului, în cazul în care este necesară luarea unei măsuri de protecţie specială, în condiţiile legii;
i) urmăresc evoluţia dezvoltării copilului şi modul în care părinţii acestuia îşi exercită drepturile şi îşi îndeplinesc obligaţiile cu privire la copilul care a beneficiat de o măsură de protecţie specială şi a fost reintegrat în familia sa;
j) colaborează cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului în domeniul protecţiei copilului şi transmit acesteia toate datele şi informaţiile solicitate din acest domeniu;
k) urmăresc punerea în aplicare a hotărârilor comisiei pentru protecţia copilului/instanţei de tutelă referitoare la prestarea acţiunilor sau lucrărilor de interes local.

Principalele categorii de beneficiari sunt:

    • copilul aflat în situaţii de risc care pot determina separarea de părinţii săi;
    • copilul lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi;
    • copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinţilor săi;
    • copilul părăsit în unităţile sanitare ce au în structură secţii de nou-născuţi şi/sau pediatrie, care au sediul în raza teritorială de competenţă;
    • copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal;
    • copilul care manifestă comportament deviant sau comportament caracterizat ca predelincvent;
    • copilul cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate;
    • copilul care se află în plasament sau tutelă la familii sau persoane cu domiciliul în raza teritorială de competenţă;
    • copilul reintegrat în familia naturală, ai căror părinţi au domiciliul în raza teritorială de competenţă;
    • copilul aflat în orice situaţie care impune acordarea de prestaţii şi/sau servicii în vederea respectării drepturilor copilului;
    • cuplul mamă-copil aflat în situaţie de risc;
    • femeia gravidă predispusă să-şi abandoneze copilul sau să pună în pericol dezvoltarea normală a fătului;
    • familia biologică şi/sau familia extinsă a copilului aflat în una dintre situaţiile menţionate;
    • familiile de plasament;
    • alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament.

   PROTECŢIA COPILULUI AI CĂROR PĂRINŢI PLEACĂ LA MUNCĂ ÎN  STRĂINĂTATE

În urma modificărilor survenite în legea 272 din 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului au apărut o serie de schimbări legate de protecţia copilului ai căror părinţi pleacă la muncă în străinătate. Menţionăm mai jos ce ar trebui să facă părinţii înainte de a pleca la muncă în străinătate:

  • părinţii sau părintele care exercită singur autoritatea părintească şi care urmează să plece la muncă în străinătate, are obligaţia de a notifica această intenţie Direcția de Asistenţă Socială Făgăraș de pe raza unde au domiciliul, cu minim 40 de zile înainte de a părăsi tara;
  • notificarea va conţine în mod obligatoriu, desemnarea persoanei care se ocupă de întreţinerea copilului pe perioada absenţei părinţilor sau tutorelui, după caz;
  • confirmarea persoanei în întreţinerea căreia va rămâne copilul se efectuează de către instanţa  în conformitate cu prevederile legii mai sus menţionate;
  • persoana desemnată să se ocupe de copil trebuie să facă parte din familia extinsă, să aibă minimum 18 ani şi să îndeplinească condiţiile materiale şi garanţiile morale necesare creşterii şi îngrijirii unui copil;
  • Direcția de Asistenţă Socială Făgăraș asigură persoanelor desemnate consiliere şi informare cu privire la răspunderea pentru creşterea şi asigurarea dezvoltării copilului pe o perioadă de 6 luni;
  • instanţa va dispune delegarea temporară a autorităţii părinteşti cu privire la minor, pe durata lipsei părinţilor, dar nu mai mult de un an, către persoana desemnată;
  • acordul persoanei căreia urmează să-i fie delegată autoritatea părintească se exprimă de către acesta personal, în faţa instanţei;
  • după ce instanţa hotărăşte delegarea drepturilor părinteşti, persoana în sarcina căreia cad îngrijirea şi creşterea copilului trebuie să urmeze, obligatoriu, un program de consiliere, pentru a preveni situaţii de conflict, neadaptare sau neglijenţă în relaţia cu minorul; 

Acte necesare pentru delegare temporară de atribuții părintești pentru copiii care au părinții plecați la muncă în străinătate:

  • copii ale actelor de identitate
  • copii ale certificatelor  de naștere minori și certificat de căsătorie (dacă este cazul pentru părinți)
  • adeverințe medicale pentru minori și persoana care se ocupă de îngrijirea minorului după delegare
  • adeverință scolară
  • dovadă spațiu
  • cazier judiciar
  • certificate de integritate comportamentală
  • cererea părintelui din care să rezulte când vrea să plece din ţară, pe ce perioadă, cu cine va rămâne copilul;
  • acordul persoanei în grija căruia rămâne copilul pe perioada cât părintele/părinţii sunt plecaţi din ţară;
  • dovada faptului că părintele respectiv exercită singur autoritatea părintească (copie hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă de divorţ, copie certificat de deces al celuilalt părinte), dacă este cazul,

Formular de contact

Sari la conținut