Investițiile în educația timpurie sunt recunoscute ca fiind cele mai eficiente pentru dezvoltarea copilului dar și pentru reducerea abandonului școlar. În acest sens în anul 2015 a fost adoptată Legea 248 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor din familii defavorizate, prin acordarea de tichete sociale pentru grădiniță.

Tichetele de grădiniță se acordă copiilor din familii defavorizate în condițiile în care sunt îndeplinite criteriile de eligibilitate ( vârsta 3-6 ani, venitul lunar 284 lei/ membru de familie), acordarea acestora fiind condiționată de frecvența regulată la grădiniță.

Documente necesare:

  • copie după certificatele de naștere ale copiilor aflați în întreținerea familiilor defavorizate sau după caz cartea de identitate a acestora,
  • certificat de căsătorie,
  • hotărâre judecătorească de încredințare în vederea adopției potrivit legii,
  • dispoziția conducătorului DGASPC sau Hotărârea Comisiei pentru Protecția Copilului ori a instanței de judecată, după caz, pentru măsura plasamentului; hotărâre judecătorească de instituire a tutelei sau după caz, dispoziția Autorității Tutelare, potrivit legii,
  • hotărâre judecătorească prin care soțul/soția este declarat(ă) dispărut(ă),
  • hotărâre judecătorească prin care soțul/soția este arestat(ă) preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate și nu participă la întreținerea copiilor,
  • după caz, alte acte doveditoare privind componența familiei,
  • veniturile realizate de membrii familiei inclusiv cele exceptate; se dovedesc după caz, prin documentele eliberate de angajator, de organele fiscale sau de alte autorități competente, mandate poștale de plată, extrase de cont, decizii ori dispoziții de stabilire a drepturilor,
  • adeverință de la grădinița prin care să ateste că minorul este înscris și frecventează grădinița.

Cererile și declarațiile pe propria răspundere însoțite de documente justificative se depun la Direcția de Asistență Socială Făgăraș de către reprezentantul familiei sau reprezentantul legal al copilului, stabilit în condițiile legii, oricând pe perioada anului școlar.

Formulare si acte necesare (descarca documente):

Formular de contact

Sari la conținut